Unii rad atunci cand ma intristez si spun ca as vrea sa fiu fluture... sa zbor.
Unii se uita ciudat la mine atunci cand imi sclipesc ochii dupa un fluture.
Unii gasesc in mine o persoana pe al carui umar pot plange, insa isi rotesc ochii atunci cand le vorbesc de fluturi. desi nu le spun decat ca as vrea aripi ca ale lor.
Altii imi zambesc atunci cand ma vad desenand un fluture spunand ca inca sunt un copil.
Putini sunt cei carora le sunt draga atunci cand spun toate aceste lucruri, insa doar cativa ma iubesc pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce-mi place, pentru ceea ce gandesc si ce simt.
Dar fluturii? De ce multi ii critica doar pentru ca odata au fost omizi? Ce vina au ei ca s-au nascut din omizi? Dar fluturilor nu le pasa de raspunsurile posibile acestor intrebari... ei se nasc, se hranesc... traiesc intr-o singura zi cat traim noi in zeci de ani... Poate omul sa faca asa ceva?
Iubita, aparentele inseala cel mai des.Niciodata nu suntem capabil sa cunoastem omul asa cum e..si niciodata nu stim ce ne-am face daca am trai doar o singura zi,o simpla secunda.
RăspundețiȘtergereTe iubesc pentru ceea ce esti,nu din cauza fluturilor...
Uneori si eu mi-as dori sa ma pot regasi intr-un fluture.Sa traiesc macar o zi,iar apoi sa renasc sub un alt chip.Ceea ce ai scris e asa de frumos.Si sincer.. nu cred ca orice om poate sa scrie asa ceva?