Si tot vreau sa scriu ceva... dar nu poezii. As vrea sa am timp sa-mi pot scrie gandurile toate, sentimentele prin care nu am mai trecut pana acum si de care imi este frica.
As vrea sa am destula hartie, cerneala, inspiratie... as vrea sa stiu ce vreau sa scriu: cuvinte, fraze, pagini, dar timpul nu-mi permite. Ce n-as da sa-l am, sa-l stapanesc, sa stiu sa-l folosesc... sau poate sa-mi dau seama ca nu exista? ma gandesc la semnificatia timpului, si-l repet pana ajung sa nu mai stiu ce inseamna, pana ajung sa ma intreb daca chiar exist, daca maine voi mai fi la fel cu ma stiu azi.
...Si scriu o poveste, povestea anilor mei ce in curand vor fi 18, ce in curand vor uita incet-incet copilul din mine. Am ajuns la sfarsit si nu-mi amintesc mai nimic... la finalul a ceea ce-mi place sa numesc "inocenta copilariei" si inceputul a ceea ce nu sunt pregatita sa cunosc: viata.
Dar cine sunt eu sa mi se permita sa aleg? pasesc intr-o lume... frumoasa, spun unii, intr-o lume a mea. Asa ca o modelez cum vreau, sa fiu si eu printre cei ce cred ca viata e frumoasa.
Nu-mi amintesc papusile cu care ma jucam, nu-mi amintesc cu cine ma jucam... amintirile mele se pierd undeva de unde nu stiu daca le mai pot recupera, sunt inlocuite de altele si de altele... mai noi, care si ele vor fi uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu